NOUTĂȚI #1

 

The english version of this article can be found here.

În sfârșit am reușit să-mi amintesc să vă arăt ce produse mi-am mai cumpărat în ultima vreme. Nu sunt foarte multe, considerând că sunt produse adunate din luna decembrie și până acum. Aș putea spune că am deja o varietate de opțiuni când vine vorba de produsele de machiaj pe care le am, motiv pentru care, înainte să-mi mai cumpăr ceva, citesc review-uri sau macar îmi rezerv o perioadă de gândire înainte de a-mi cheltuii banii. Acum să vedem ce am cumpărat.

noutati

noutati catrice, NYX

CATRICE Victorian Poetry LE paletă de farduri de pleoape

M-am tot gândit dacă s-o includ sau nu, considerând că a fost ediție limitată și în România nu cred ca s-a găsit, dar culorile mi se par așa de frumoase și deosebite, în special pentru o paletă drugstore, încât nu m-am putut abține. Consider că e o paletă perfectă pentru iarnă și primăvară datorită nuanțelor reci, pastel. Nu obișnuiesc să cumpăr farduri de pleope drugstore, pentru că de cele mai multe ori mi se par o risipă de bani, dar sincer, acestea chiar merită. Au pigmentație destul de bună (swatches aici) și rezistă Ok pe pleoape (țineți cont că eu pot mereu primer sub farduri din cauza pleoapelor uleioase pe care le am). Dacă se întâmplă s-o găsiți pe undeva și vă încântă culorile, v-o recomand cu căldură.

Am purtat-o aici.

Unde: era la Kaufland, DM (Germania); Preț: 6,99 

CATRICE Rock Couture Extreme Volume Mascara 24h Waterproof

Aveam nevoie de o mascara nouă și m-am decis să încerc una cu formulă rezistentă la apă. Am văzut că aceasta este nouă, dar din păcate se găsește doar în Germania, conform site-ului lor, dar poate se gândesc s-o aducă și în alte țări. Altfel ar fi păcat, sincer, pentru că e un produs chiar bun. Mi se pare comparabil cu mult-iubitul meu They’re Real de la benefit. Acest rimel oferă mult volum, dacă nu te deranjează efectul spidery sau măcar să pieptăni genele după ce ai aplicat produsul. Personal, nu-mi ondulez genele, așa că nu pot să mă pronunț în această perspectivă. Fiind o formulă rezistentă la apă, evident că se îndepărtează mai greu, dar cred ca se șterge mai ușor decât They’re Real.

Unde: DM (Germania); Preț: 3,99 

noutati catrice NYX

NYX Soft Matte Lip Cream Monte Carlo (10,8 ml)

Am cumpărat acest ruj pe la începutul lui decembrie și de atunci îl tot port continuu. Pentru mine e un roșu adevărat cu subton albastru. Se simte plăcut pe buze, nu mi le usucă și rezistă multă vreme. N-o să intru prea mult în amănunte, pentru că intenționez să scriu în curând un articol despre rujurile mele roșii. De asemenea, l-am purtat aici.

Unde: DM (Germania), magazinele NYX; Preț: 3,99 

NYX High Definition Blush Taupe (4,5 g)

L-am cumpărat în urma multelor recenzii pe care le-am citit de la persoane cu ten foarte deschis la culoare, care îl folosesc ca și pudră de contur. Și chiar funcționează! Nu arată murdar (evident, dacă nu aplici prea mult) și reușește să ofere un contur natural. Nu vă imaginați că-mi conturez fața așa cum vedeți pe net. De obicei aplic cu o mână ușoară sub pomeți și sub linia maxilarului. Îmi place să-l folosesc și în pliul pleoapei pentru o “umbră” naturală.

L-am purtat aici (am aplicat mai mult pentru a fi vizibil și în poze).

Unde: DM (Germania), magazinele NYX; Preț: 6,85 

rituals cosmetics

rituals cosmetics

Rituals…

The Ritual of Ayurveda – Balancing Treat

Din momentul în care am ajuns în Germania, acestă marcă se afla pe lista mea de produse pe care vreau să le încerc. Totul arată atât de drăguț și luxos, plus mulțimea de recenzii pozitive m-a făcut cu atât mai mult să-mi doresc să încerc produsele lor. Așa că am mers în magazin… de trei ori înainte să mă pot decide ce vreau să încerc. Acest miros mi-a plăcut cel mai mult, deși trebuie să recunosc că nu a fost cea mai ușoară decizie. Setul conține (de la stânga la dreapta): Yogi Flow foaming shower gel (50ml), Brilliant Bliss shampoo (70ml),  Ayurveda Scrub (70ml), Honey Touch body cream (70ml). Abia aștept să le încerc!

PS: cât de frumoasă e cutia!?

Unde: Rituals; Preț: 20 

rituals SPF 30

Rituals… Winter Protection 2-in-1 SPF 30 (20 ml)

După cum probabil știți, săptămâna aceasta am fost la schi și când mă gândesc la excursie, primul lucru care îmi vine în minte este protecția soalară. Ce m-a atras cel mai mult la acest produs este faptul că e o cremă de protecție solară și balsam de buze, într-un singur ambalaj mic. Asta înseamnă că pot să-l iau lejer cu mine pe pârtie și să reaplic de ori câte ori simt nevoia. Consider că 20 ml e mai mult decât suficient pentru o săptămână. Demn de menționat este faptul că are atât protecție UVA, cât și UVB, ceea ce pe mine mă face foarte fericită.

Unde: Rituals; Preț: 12,50 

LUSH rosy cheeks, LUSH popcorn

LUSH Rosy Cheecks Fresh Face Mask (60g)

Aceasta e genul de mască pe care trebuie s-o ți la frigider și s-o folosești repede, altfel nu ți-aș recomanda s-o pui pe față. Nu-mi amintesc după cât timp expiră, dar eu intenționez s-o termin până la mijlocul lui februarie (ceea ce înseamnă că aș ține-o cam o lună). Nu ar trebui să fie așa dificil, considerând că o folosesc cam o dată la 2-3 zile. Are textură de argilă, dar e chiar bună pentru oamenii cu tenul uscat, pentru că este o mască hidratantă și calmează pielea. Se simte plăcut și-mi lasă pielea hidratată și netedă. Mirosul de trandafiri nu este chiar așa de puternic, iar mie chiar îmi place.

Unde: LUSH; Preț: în jur de 13 

LUSH Popcorn Lip Scrub (25g)

În ultimul articol de wishlist am spus că vreau un exfoliant de buze în tub (sub formă de ruj). Sau cel puțin așa credeam până am descoperit cum miroase acest produs. E atât dulce, cât și sărat, iar mie îmi miroase a popcorn de caramel. După cum se vede și în poză, l-am folosit cam o dată la două zile, dacă nu chiar zilnic, în funcție de ce ruj am chef să port în ziua respectivă.

Unde: LUSH; Preț: în jur de 11 

neutrogena, batiste

Neutrogena Deep Moisture Bodylotion (400ml)

Aceasta e a doua loțiune de corp de la Neutrogena pe care o folosesc în această iarnă, pentru că în perioada asta a anului, mereu sufăr de piele extrem de uscată. Primul flacon a fost Neutrogena In Deep Moisture Lotion Dry Skin Oil și m-a plăcut foarte mult, dar din păcate, când am fost în DM nu l-am mai găsit. Dar am găsit varianta normală, Deep Moisture, care era și la reducere, venind în plus cu o cremă de mâini în varianta mică (15ml).

Unde: DM; Preț: 3,95 

Batiste Dry Shampoo Tropical

Dacă mă urmăriți de ceva vreme, sunt convinsă că acest produs nu e o surpiză pentru voi. Varianta Tropical este preferata mea de la Batiste, de până acum. Ar trebui să mai încerc și alte mirosuri, mai ales de când am văzut că au venit cu unele noi, dar acesta îmi place asa mult încât nu mă pot abține. Altfel, e un produs bun, oferă și  puțin volum și textură părului, și e perfect pentru perioada dintre spălări. Mă văd cumpărând șamponul uscat de la Batiste foarte des.

Unde: DM; Preț: 2,75 

PS: Nu uitați că mă poți găsi pe Facebook (utilizator: deirdrelestrange), Instagram (utilizator: @notjustmakeup_) și e-mail.

O zi bună vă doresc!

Advertisements

2 thoughts on “NOUTĂȚI #1”

  1. Chestiile de la Lush arata asa bine ❤ Am un wishlist lung de la ei, dar astept sa ajung intr-un magazin, sa pot sa iau la "pipait" totul inainte de a pune o comanda 😀
    Also, cutia de la Rituals e absolut lovely. In ultima perioada eu tot colectionez cutii – si nu ma indur sa arunc niciuna dintre cele de pe LookFantastic – tocmai pentru ca mi se pare foarte misto si calitative… Bye bye cutii de pantofi 😀

    Liked by 1 person

    1. Daca n-ai mai intrat in Lush pana acum, iti recomand sa-ti acorzi 30 min minim pentru prima vizita. Partea super faina e ca personalul e mega helpful si chiar stiu totul despre orice produs. Plus, nimeni nu se uita urat daca vrei sa incerci fiecare produs in parte. Atat timp cat e vorba de testere, poti sa mirosi si sa te “manjesti” cu ce ai tu chef (si da, exista testere la fiecare produs).

      La Rituals e cam aceeasi atitudine in magazin si, in plus, te servesc cu ceai produs de ei 😀

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s