PRODUSE TERMINATE #8

The english version of this article can be found here.

 

Am ajuns la concluzia că e mai bine să încep acest tip de article cu descrierea stării pielii și părului meu, în general, în perioada în care am folosit produsele menționate mai jos. Cred că în felul acesta puteți înțelege mai bine de ce mi-au plăcut sau nu anumite produse.

  • ten: normal spre uscat și deshidratat
  • buze: normale cu tendințe de uscate
  • corp: piele foarte uscată cu mâncărimi (sună sexy, știu!)
  • păr: foarte lung (ajunge până la baza spatelui), fin, foarte drept, cu rădăcini grase (trebuie spălat la fiecare 2 zile), vârfuri puțin despicate

Produse de machiaj

rimel essence, rimel they're real, AVON superSHOCK liner

essence multi-action volume mascara (7ml)

Mi-a plăcut forma de con a acestui rimel, pentru că m-a ajutat să ajung mai ușor la genele dinspre interiorul ochilor. Altfel, este un rimel bun, îmi definește genele și nu se transferă sau sfărâmițează sub ochi. Dacă aplic un singur strat, oferă un aspect natural, dar cu mai multe straturi începe să arate mai dramatic. Desigur, nu este la fel de dramatic precum they’re Real! de la benefit (nici nu vreau mereu aspectul respectiv), dar acest produs a fost destul de ieftin și își face treaba. De asemenea, este ușor de îndepărtat.

Aș mai cumpăra: Cred că a fost ediție limitată, deci chiar dacă aș vrea, nu l-aș mai putea cumpăra. Dar m-a facut să-mi doresc să mai încerc și alte rimeluri de la essence, pentru că par să se potrivească bine cu genele mele și au prețuri foarte acceptabile. Ce-mi recomandați?

benefit they’re Real! (3g)

 

Mai e nevoie să spun ceva despre produsul acesta? Este un produs pe care l-am avut la îndemână în fiecare zi de când l-am încercat pentru prima dată, acum doi ani. În ciuda faptului că rimelul meu favorit este Roller Lash de la benefit, They’re Real!  este mult mai ușor de găsit în varianta mini. Dacă vreți mai multe detalii despre părerea mea asupra acestui produs, puteți  să citiți article mai vechi de produse terminate.

Aș mai cumpăra: Am deja o variantă mini în sertar.

 

AVON superSHOCK în Raw Plum

Acest dermatograf are o astfel de formulă faină și “untoasă”. Nu mi-a iritat pe ochii și rezistă destul de mult timp pe pleoape. Mi-a plăcut mult și culoarea pe care o are. Este un mov mai întunecat și destul de intens. Îmi face ochii să pară mai diferiți, întru-un mod fain. În plus, a costat în jur de 10 lei.

Aș mai cumpăra: Da.

Îngrijirea feței

bioderma, maybelline, palmer's

Bioderma Sensibio H2O Apă micelară (500ml)

 

Am cumpărat această sticlă mare înainte să plec din Romania, deci asta era anul trecut prin iulie. Am folosit-o pentru a-mi îndepărta machiajul seara (împreună cu alte demachiante cremă) și dimineața, pentru a-mi îndepărta crema de noapte. M-a ținut până la sfârșitul lui demebrie, deci aș putea spune că e un produs spornic. Am mai vorbit despre el și în alte articole de produse terminate, așadar știți că îmi place că e blând cu pielea și cum îmi îndepărtează machiajul.

Aș mai cumpăra: Deja am început să folosesc o altă sticlă de 250ml.

 

Maybelline Eye Make-up Remover Waterproof (125ml)

 

Dacă nu știți deja, acesta este un produs bifazic, deci trebuie agitat înainte de a-l pune pe discheta demachiantă. Am citit foarte multe recenzii care ridicau în slăvi acest produs, așa că m-am decis să-l încerc și eu. Dar nu a reușit să mă imprezioneze. Nu a reușit să-mi îndepărteze machiajul ochilor cu mult mai bine decât Bioderma. De asemenea, nu mi-a plăcut că tinde să lase un film uleios pe pleoape, iar uleiul face un zgomot oribil (pentru mine) pe discheta demachiantă.

Aș mai cumpăra: Nu.

 

Palmer’s Cocoa Butter Formula Lip Balm SPF15

 

Cred că e al treilea pe care am reușit să-l termin până acum. Îmi place pentru că e suficient de hidratant pentru buzele mele și are FPS15, ceea ce e mereu un lucru bun.

Aș mai cumpăra: Da, dar nu acum. Am așa multe balsamuri de buze momentan, încât nu vreau să mai cumpăr altul până nu le termin pe acestea.

Măști

Douglas, balea

 

Douglas Hair Ultimate Shine – mango, vitamina B5 și keratină – mască reparatoare (25ml)

 

Pentru că am părul foarte lung, am reușit să termin masca dintr-o singură utilizare. Am aplicat-o cu o oră înainte de a mă spăla pe păr, apoi mi l-am șamponat, fără a folosi baslam, pentru că am vrut să văd dacă are ceva efecte și pe vârfurile mele despicate. După spălare părul era lucios, nu a fost îngreunat de mască, iar vârfurile nu mi s-au încurcat după uscare normală, la aer. În concluzie, mi-a plăcut.

Aș mai cumpăra: Probabil, deși momentan vreau să încerc și alte măști de păr, considerând că acesta este un teritoriul nou pentru mine.

 

Mască de față balea cu zmeură&vanilie

 

Mie îmi miroase a desert de fructe! Simt puternic mirosul de zmeură și m-am bucurat deplin de cele 10-15 min de relaxare. Nu pot spune că a făcut ceva minuni pe pielea mea, dar a hidratat-o puțin mai mult. Din păcate, rezultatul nu este de durată.

Aș mai cumpăra: Poate dacă o găsesc la ofertă sau chiar am pofta de mirosul delicios.

Îngrijire corporală

Neutrogena, The Body Shop Moringa

Neutrogena Deep Moisture Oil in Lotion (250ml)

 

In luna noiembrie am avut pielea atât de uscată încât aplicam loțiune imediat după ce-mi făceam duș, iar după 12 ore începeam să mă scarpin atât de tare încât îmi făceam rană. Deci trebuia să fac ceva. Această loțiune este groasă și are ulei în ea, deci exact ce aveam nevoie la momentul respectiv. O aplicam seara, o lăsam să se absoarbă în piele (dura câteva minute pentru că o aplicam generos) și nu mai aveam nevoie de hidratare în plus timp de aproximativ 24 de ore. Și așa mi s-a vindecat pielea încet-încet. Am terminat loțiunea în 2 luni.

Aș mai cumpăra: Deja am cumpărat alta. De data aceasta în varianta normală, pentru că nu am găsit-o pe aceasta în DM când am mers s-o caut.

 

The Body Shop Moringa Softening Body Milk (250ml)

 

Ador această colecție de la The Body Shop. Este mirosul meu preferat de la ei. Mi-a plăcut că loțiunea vine într-un ambalaj cu spray, ceea ce face aplicarea și mai ușoară. Produsul, în sine, este subțire și are o formulă ușoară, ceea ce-l face perfect pentru mine pe timp de vară, când pielea mea este normală.

Aș mai cumpăra: Da, dar voi aștepta până se mai încălzește vremea.

Păr

ACUM NovoPhane, Macadamia

ACM NovoPhane șampon energizant (200ml)

 

Dacă-mi amintesc corect, acesta este un șampon transparent cu un miros farmaceutic. Deci nu vă așteptați la vreun miros fructat când faceți duș. Pe mine nu m-a deranjat, ci dimpotrivă, cumva a fost un miros înviorător. L-am folosit în rotație cu alte 2 șampoane, deci m-a ținut din iulie până prin decembrie. Mi-a plăcut cum mi-a spălat părul: nu mi l-a îngreunat, nici nu mi l-a uscat, în schimb scalpul se simțea împrospătat.

Aș mai cumpăra: Nu cred că-l pot găsi în Germania, dar dacă l-aș găsi când aș avea nevoie de șampon, l-aș cumpăra.

 

Macadamia Rejuvenating Shampoo (100ml)

Macadamia spune că e un șampon color safe, nu are parabeni și nu are sulfați. Este un șampon hidratant care miroase frumos. Îngreunează părul fin, dar mie îmi place atunci când am nevoie de mai multă hidratare (de exemplu iarna). Îmi lasă părul moale, dar curat, lucios și ușor.

Aș mai cumpăra: Da, dar tot în varainta mică (100ml), pentru că nu folosesc șampoane hidratante așa des.

 

ogx, batiste

ogx renewing+ argan oil of morocco balsam de păr (88.7ml)

A fost puțin prea mult pentru părul meu fin. L-am folosit mai mult ca și mască și mi-a plăcut mai mult decât ca și balsam.

Aș mai cumpăra: Nu. Nu e pentru mine. Poate pentru persoane cu părul uscat.

 

batiste Șampon Uscat coconut & exotic tropical (30g)

Deja știți cât de mult îmi place acest miros, dar și produsul în sine. Îmi face părul meu  să arate și să se simtă mai curat și dă un pic de textură. Nu voi scrie mai mult pentru că am vorbit deja despre acest șampon uscat și în alte articole.

Aș mai cumpăra: L-am cumpărat deja în varainta mare, dar vreau să-l mai cumpăr și în varianta mică.

PS: Nu uitați că mă poți găsi pe Facebook (utilizator: deirdrelestrange), Instagram (utilizator: @notjustmakeup_) și e-mail.

O zi bună vă doresc!

Advertisements

2 thoughts on “PRODUSE TERMINATE #8

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s